Stii cum doare apusul ?

Doare ca o floare, o floare gingasa
pe care nu ai avut rabdare sa o lasi
sa se deschida si ai cules-o,
dorindu-ti sa infloreasca pentru femeia
pe care incepeai sa o iubesti.
Doare ca o stea, o stea stralucitoare
ascunsa intr-o noapte de norii negri,
nori ce nu o lasa sa straluceasca
in ochii femeii ce-o iubesti.
Doare ca un cantec, un cantec lent
pe ritmurile caruia dansai nopti intregi,
strangand in brate femeia ce-o iubeai.
Doare ca lacrima, lacrima clara
pe care o zaresti incoltind
in ochii femeii, cand ii spui...
Te-am iubit !

poza

M-ai aruncat intr-o prapastie,

cu ura si inversunarea
in care ma iubeai haotic,
convins ca numai  tie
 ti se cuvine dreptul,
de a dispune dupa plac
de gandul meu si ca doar tu
aveai, un privilegiu iluzoriu
de a-mi da voie sa te iubesc.
Astfel creai in mintea mea,
minte naiva si indragostita,
imaginea pefectului altar,
adus de Dumnezeu, ca pe un dar
pentru sarmanele inimii zdrobite,
ce isi doreau un loc al vesnicei uitari.
Pictai in sufletul meu, lin, apoi amar,
pictai culori pe care nici nu le intelegeai,
pictai cu o neobosita indarjire
gandindu-te in fiecare clipa doar la tine.
M-ai aruncat intr-o prapastie,
cu ura si inversunarea
in care ma iubeai haotic...
creand in mintea mea
altar pentru iubirea ta.

De veghe

In tine ma gasesc
cu sufletul culcat
pe-o latura din casa
de unde ai plecat

Salbaticia lupta
un loc sa mai robeasca
si ultima reduta
curand s-o stapaneasca.

Cu radacini adanci
o face ce va vrea,
caci sufletul imi zace
pe lespedea prea grea

Fara putere-n ganduri
manii nu mai gasesc,
sub ziduri inclinate
in umbre ma zidesc

Cu sufletul culcat
pe latura cea veche,
lasat cand ai plecat
sa stea vesnic de veghe.

poza

Noduri in destin

In culori deschise,
viata mi se-mpletea
si as fi spus oricui
ca altceva n-as vrea.

Si astfel tesatura
frumos era-nflorata
lucrata cu migala
de-o prea frumoasa fata.

Insa destinul meu
pe dos se ascundea
si tesatura fina
in timp se risipea

Culorile inchise
incep sa se arate
si nodurile ascunse
sa iasa parca toate

De-as fi stiut atunci
as fi rugat pe zana
sa-mi teasa viata altfel,
cu noduri la lumina.

Poate...

nimic nu ne mai leaga,
un fir prea subtire s-a rupt undeva
poate...
un gand a fugit pe furis, ascunzand
sentimente simtite sau prefacute
poate...
o flacara si-a pierdut elanul,
lumina ascunzand pentru sine
poate...
arunci degeaba ramuri uscate
sa o trezeasca la viata nu
poate...
sa-mi cheme din noapte ideile
razvratite, uitate, alungate
poate...
cu inima-n jumatate de gluma
prea lesne spusa ca sa ascunda
durerea ce grea ne apasa
cand firul prea slab a cedat
poate...
unde nu poti sa il vezi,
sa-l lipesti pentru cateva clipe
poate...
sa traim ca-nainte departe
de toate nu se mai
poate....

Incepea totul intr-o zi de vara,
deschizand ochii parca intaia oara...
ce se schimbase nu stia sa spuna,
dar vedea lumea un pic mai buna.
Razele soarelui o incalzeau,
verdele si florile nu o mai dureau.
Privea la toate cu incantare,
unde se ascunsesera pana atunci oare?
Noi orizonturi apar departe,
putere are sa le descopere pe toate.
Vroia sa strige, s-alerge, sa se vada
pe chipul ei cat este de incantata,
de jocul nou ce-l descoperea
in fiecare frunza ce o zarea.
In frumusetea unei simple flori,
ce o privise poate de-atatea ori,
abia acum cu uimire vedea,
cata gingasie se ascunde in ea.
Ce se schimba si ce ramane la fel ?
Nu stie sa spuna, insa schimbarea
este in el....
O noua iubire, un glas nou ce o striga,
o mana calda, ce sagalnic cuprinde
visul ei de fata cuminte.

Visul

Lumina confuza tresare
pe pleoape pierdute-n visare,
soapta, atarna suspendata
pe umeri dezgoliti de fata.

Parul, aluneca nemangaiat
pe locuri ce le-ai sarutat,
simturi trezite la viata
de atingeri topite din gheata.

Cuvinte inecate-n saruturi
pe buze cu gust de struguri,
ucise lesne-n altarul
ce sorbea cu nesat nectarul.

Atingeri curate, aduse
din lanul de doruri nespuse,
soapte leganandu-se suspendate
in visul pierdut asta noapte.

Vara

Suspine de verde crud
prea mult stat la soare,
dorinte trezite-n amurg
de luna care rasare

te striga natura, molatic
te cheama-n lumina de seara
cu glasul ei asimetric,
ca inceputul de vara

te-asteapta multi pasi
sa le iei urma
si-n urma sa lasi
vesnic, doar umbra

o umbra posaca
de iarna prea grea,
ce stins-a-n zapezi
iubirea mea....

Dar astazi e vara
si verdele mut,
trezeste la viata
un nou inceput...

suspine strengare
invaluite-n parfum,
parfum de inocenta
pierduta pe drum.

Dorinta

Du-mi gandul pe o mare,
o mare ce ineaca fara remuscari,
pareri de rau si clipe-amare
pierdute in visari.

Sufla-mi un vant, ca sa ma duca
in largul marii si de-acolo in adancuri,
sa-ascund in alge o naluca
sa nu-mi mai stea in ganduri.

Si cheama-ma-napoi cu valul
caci negresit ma voi intoarce...
mult mai usoara si cu pasul,
gata vointa ta sa-mpace.

Au trecut ore de cand nu ti-am scris
si gandul incepe sa-mi cearna indoiala
si tot ce am respins se asterne incet
pe carari de inima pustiita.
Au trecut zile de cand nu ti-am scris,
cuvinte cu gust de nectar necules,
se aduna in mine si imi dau ghes sa le scriu...
dar cui le-as mai scrie ?
Au trecut luni si tot nu ti-am scris,
cuvintele, am ales in vis sa le risipesc
sa indulceasca la intamplare,
un vis oarecare...

Azi

Nu îmi găsesc ființa,
nu îmi găsesc rima și cratima
nu știu unde să o așez...
rămân fără vers,
căci astăzi nu mă mai găsesc.

Mă caut în cuvinte și încerc
să mă așez litera cu litera
dar cuvântul îl greșesc...
rămân întortocheată,
pe un colț de pagină atârnată.

În titlu de poezie, mă caut în neștire
și încerc cu primul vers
mersul să îmi potrivesc....
rămîn împiedicată,
de o rimă prea curată.

Mă pun într-o schiță, aștept,
strofa o simt cum se naște emotivă,
în suflet...
rămân suspendată,
pe un sentiment din viața uitată.

Tacere

Tacere pe case, tacere in cranguri,
tacere in lanuri, tacere-n amurguri,
tacere-am primit, tacere-am sa dau,
n-a mai ramas nimic de-mpartit
decat o tacere, care ne-apasa
si grea, nu se lasa-mpartita la doi
nu vrea sa plece din bratele noastre,
ne tine strans si-amar ne unim
doar in tacerea ce-o pismuim...

Tacere mi-ai dat, tacere primesti,
sufletul meu nu-l mai robesti,
s-a rupt de lantul ce-l osandea
si-acum sa rupa si tacerea ar vrea,
sa o imparta simplu la doi
sa-ti iei jumatea si sa uiti de noi...
dar nu vrea sa plece din bratele noastre,
ne tine strans si-amar ne unim
doar in tacerea ce-o pismuim...

Unde-i uitarea si de ce nu mai vine ?
Sa rupa-amintirele ce tare ma dor,
sa smulga si ultimul semn de fior,
sa-mi stearga apusul si norii cei grei,
sa-mi stinga si focul aprins de-ochii tai...
Unde-i uitarea, ce-o strig ne-ncetat,
este posibil sa fi uitat ?
Cum o strig eu, nimeni n-o face
pe orice alee negresit o astept,
sa-mi intre in minte si-adanc in suflet,
sa-mi stearga din lacrimile ce amar le indur...
Unde-i uitare, unde-i uitare, unde-o gasesc...
pe care carare s-apuc s-o intalnesc
si cu ce glas sa o mai chem, cand mut a ramas
al meu indemn...unde-i uitare, de unde s-o chem?
Unde-i uitarea, cat de departe se-ascunde?
Cand toata speranta in ea imi mai pun,
cand sufletul tot ei il inchin, cu ultimul strop
neatins de venin.
Unde-i uitarea si de ce nu mai vine ?
Sa ma duca departe, departe de tine...
departe de inima ce refuza a crede
ca totu-i pierdut, ca nu mai e cale
sa ne intoarcem si ca nu o mai vrei...
Unde-i uitarea, sa uit ochii tai ?

Am strans in suflet prea mult gri
si am nevoie ca sa stii,
ca o sa-l sterg si daca vrei
o sa ti-l dau, pe tot sa-l iei !

Am strans in suflet prea mult dor,
care vad eu, nu-i calator...
si astazi vreau sa-l las orfan
la colt de strada, far-un ban.

Am strans in ochi si-am risipit
prea multe lacrimi si-am gandit
c-as vrea sa le pastez mai bine,
sa nu le mai vars pentru tine.

Am strans o mie de cuvinte
si cand am vrut sa le-nvat minte,
tie ti le-am spus pe toate
si-ai ras de ele pe saturate.

Am strans prea multe amintiri
si-acum le risipesc...
vino daca vrei,
sa-ti vand si tie, doua-trei.

poza

Tipat

Stai, citeste si-ntelege,
caci eu scriu fara cuvinte,
scriu pe fruntea ta si-n suflet,
tot ce inima-mi cuprinde.

Cu acorduri dulci, naive,
stau, compun in ultim ceas,
versul dedicat iubirii
ce-ntre noi a mai ramas.

Tipa-n gandurile mele,
nu le face prin tacere
fara urma sa dispara,
anonime si stinghere.

Si de-o fi in ceas de seara,
sa iti mai aduci aminte
ce ti-am scris in acea vara,
tipa iar la mine-n minte.

E o turbata tacere in venele mele,
stropii de foc s-au stins de cand
nu i-ai atins cu disperate cuvinte,
aduse de pe tarmuri vrajite...
Spectacol mut, de mimi intristati,
se plimba in ganduri cand suntem
separati de noi, de lumea noastra
cladita departe de realitate.
Simti cum ma sfasie necredinta?
Se rupe de mine cu fiecare minut
si secunda in care nu-ti sunt,
in care nu esti pentru mine...
Disperata tacere ma apasa
si-adun amintiri de pe carari
cu urmele pasilor tai...
De unde vii cand te intorci la mine?
Si ce zeita buna iti pune in cuvinte,
otrava asta dulce?
SI ce zeu rau cauta sa mi te ia,
cand soarta mi te-aduce?

poza

Penibilul vers

as vrea sa scriu, sa scap de lacrimi
cu un vers...
sa scap tristetea printre degete si
tacerea ce-o cerni peste mine,
nepasator...

as vrea sa plang cu mute cuvinte,
adunate inegal si fara sens,
intr-un vers...

sa plang cu o strofa, cu colturi ascutite,
care sfredelesc ochii ce-o citesc,
vers cu vers....

sa plang in rime, la-nceput de poezie
fara sens, fara om sa ii citeasca
ultimul vers...

sa plang pe o cratima, adusa sa lege
"c-un", impodobind in strofa de mijloc
neintelesul vers...

as vrea sa plang, sa nu-nteleaga
pagina pentru ce se chinuie
sa suporte, greutatea si apasarea
penibilului vers..