M-ai aruncat intr-o prapastie,

cu ura si inversunarea
in care ma iubeai haotic,
convins ca numai  tie
 ti se cuvine dreptul,
de a dispune dupa plac
de gandul meu si ca doar tu
aveai, un privilegiu iluzoriu
de a-mi da voie sa te iubesc.
Astfel creai in mintea mea,
minte naiva si indragostita,
imaginea pefectului altar,
adus de Dumnezeu, ca pe un dar
pentru sarmanele inimii zdrobite,
ce isi doreau un loc al vesnicei uitari.
Pictai in sufletul meu, lin, apoi amar,
pictai culori pe care nici nu le intelegeai,
pictai cu o neobosita indarjire
gandindu-te in fiecare clipa doar la tine.
M-ai aruncat intr-o prapastie,
cu ura si inversunarea
in care ma iubeai haotic...
creand in mintea mea
altar pentru iubirea ta.