Escaladam prima oara in joaca, pasind la intamplare...urcam la nimereala si ajunsa intr-un anumit punct cadeam, lovindu-ma destul de urat. Ajunsa jos, din nou la baza zidului, priveam fascinata provocarea ce mi se deschidea a mia oara in minte. Eram puternica si visam ca pot cu hotarare si incredere in propriile-mi forte, sa trec peste ironiile pe care mi le aruncai in cale.
Escaladez (sper) pentru ultima oara acest zid al indiferentei, incarcat cu obstacole care imi ranesc sufletul, distrandu-se pe seama lui. Batjocorindu-l si ciuntindu-l pana se plictisesc si il arunca la pamant. Apoi asteapta, sigure ca voi incerca din nou, isi pregatesc arsenalul razand pe sub mustata de incapatanarea mea prosteasca.
Astazi simt ca as putea ajunge mai sus, insa astazi stiu ca ma insel.
Vreau sa am puterea sa raman la pamant, atunci cand o sa ma arunci din nou, de la doi pasi de varf. Sunt curioasa daca atunci ai cobora la mine, lovindu-ti sufletul in aceleasi obstacole care ma faceau sa cad....de fiecare data mai umilita, de fiecare data mai nesigura...
Sa stii ca eu nu te-as arunca din nou pe culmile lui, te-as pastra langa mine....pana ne-am vindeca unul de celalalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu