Călduţ ne mângâie şi ne răsfaţă.
Doar lumânările mai gem stingher,
Cu flăcări serbede-n odaie,
Iar liniştea ce-a coborât din cer ,
Alină doua trupuri de văpaie .
Cu ochii obosiţi de dor,
Tu mă priveşti prin scânteieri de ape,
Cascade dulci, de lacrimi , ce uşor,
Impodobesc obrazul, ce iti sarut cu şoapte .
Imagini vii tresar în ochii obosiţi
Şi amintiri de clipe ce-ai simţit,
Iar zâmbete pierdute, de dorinţi,
Sculptează chipu-ţi, fericit.
Şi sunete de corzi ce-n suflet îţi vibrează ,
Inundă fără voie , cristalin,
Patul călduţ, de pasiune trează,
Unde-ai trăit un vis… divin.
Ai vrea ca timpul piatră să devină,
Prea grea să poată fi urnită ,
Dar ceasul vechi ce pe perete-atârnă,
Cu ticăitul sec te ţine pironită.
Ţi-e teamă ochii să-i mijeşti ,
Să te trezeşti din visul ce-ai trăit ,
Iar răsăritul, nu vrei să-l priveşti ,
El e apusul unui vis ce l-ai iubit .
Dorinţi şi doruri fără milă ,
Dansează numai pentru tine ,
Te dor şi în acelaşi timp alină,
O noapte ce-a trecut , un răsărit ce vine .
Şi-o lacrimă cu gust de suferinţă
Înmiresmată de simţire ,
Brăzdează în tăcere fără ţintă
Obrazul pal ,veşmântul pielii fine .
În şoapte dulci te strâng uşor .
Iar pleoape-nchise şiroiesc tăcute ,
Pe buze îţi sădesc cu dor,
Săruturi doar de noi ştiute .
Iubeşti apusul tău de-o noapte ,
Ce stă să plece fără bis ,
Ucis de-un răsărit , ce poate ,
Va fi apusul unui vis
