atat de-aprins si mult istovitor
ne este focul si gandim;
e imposibil sa existe asa dor
in lumea-n care noi traim
aprins de versuri cu rime prea curate,
in valvatoarea lui ne prinse pe-amandoi
si cum stiam ca lumea n-o sa ierte
ni l-am ascuns adanc in suflet... pentru noi
ne mistuia cu o frenetica dulceata
arzand pe rand, gand dupa gand,
invaluindu-ne intr-o prea deasa ceata
nici soarele nu-l mai vedeam arzand
si zi de zi traiam doar c-o dorinta,
aceea de a deslusi un chip strain
care trezeste brusc intr-o fiinta,
atata dor ce seamana a chin
dar prea aprins si prea istovitor
ne fuse focul... si prea ireal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu