Sinceră e steaua
ce nu se-ascunde-n umbră.
Ea, strălucește singură
și nu-mprumută de la lună
deloc lumină sau căldură.
Sinceră a fost si ruga mea
scăldată-n lacrimile-mi mute,
căci mă rugam pentru o stea...
o stea care să mă asculte.
Când am găsit-o, era târziu,
prea rece si lumina...
miraj de suflete pierdute,
zidită lâng-un vârf de munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu