The Autumn Leaves

Hold me.....

Scenarii

Nu-mi spune ce ai vrut
si nici ce-ai inteles,
mai lasa-ma cuvintele
in ochi sa le ghicesc.

Nu-mi arata ofrande
si nici iubiri ascunse,
nu-mi repeta acum
vorbe demult apuse.

Nu-mi spune c-a durut
sau ca nu iti mai pasa...
nu ma-ntreba de ce-as ucide
de 10 ori  povestea noastra.

Nu-mi spune "n-am stiut"

si nici ca o sa treaca,
cuvinte care dor
nu le spunem in joaca...

Nu-mi cere ce deja ti-am dat,
n-am copii puse la pastrat....

Nemaidoritul rol

Ce teatru ieftin, cu replici mult prea mari
si culise prea goale...
nici nu mai stim ce masti purtam
sau care-a fost intaiul rol

ne-am pierdut in umbra fetele
scaldate altadata-n soare si-adevar

Ce teatru ieftin si cat amar de vreme
trecu de cand il tot jucam...
neobositi ne invartim in scena
si cautam sfarsitul ca sa-l alungam

cortina nu se lasa, nu vrea sa ne opreasca
din cursa noastra....

Ultimul ramas bun

Ce iti pasa daca maine-am sa plec ?
Iubeste-ma astazi si lasa-ma sa-ti dau
tot ce-am ascuns in suflet...pentru tine.

Si daca am doar o zi sa-ti ofer,
de ce mi te plangi in suspine ?
Iubeste-ma astazi si uita de maine...

Ce mai conteaza in ochii tai,
daca maine sunt eu sau alta?

Cuvintele au iesit din condei,
se usuca pe hartie si mor...
nu le plange nimeni de dor.

De ce m-ai plange pe mine,
de ce tocmai in ultima zi?
Nu ti-au ajuns anii, stiu !

Mai bine ma chinui in ultima zi,
cu ultimul gand de ramas bun...
accepta-l acum, e ultimul pe care ti-l spun.

Striga-ma in soapta

Desi imi vorbesti, nu te aud...
glasul iti este pierdut in visarea
care incearca sa-ntoarca din drum
clipe demult transformate in fum.

Desi ma privesti, nu-ti vad sclipirea
si ochii nu-mi cheama iubirea-napoi...
descopar prea reci urme lasate,
de iarna tacuta, ingropata in noi.

Daca ma strigi, striga-ma in soapta,
sa nu imi spulberi si ultimul vis...
mai lasa-mi te rog, inchisa o pleoapa
sa nu inteleg c-am picat in abis.

In tacere

Tropot de dorinta neclintita

alearga prin vene, ma arde...

cuprinsa mereu de iluzii

inima, cat sa mai rabde?

Suvoi nestapanit de fiori,
strabate trupul in goana

...naiva, sufletul mi-l inmoi
alungandu-i din spaima.

Cate ca mine, cati precum el
plimbara cuvinte in soapta,
temandu-se ca-ntr-o zi poate

nimeni n-o sa-i mai creada ?!

Cazuta si eu in acelasi pacat...
in tacere m-ascund,
cu tacerea ma-mpac.

declaratie

de-as putea alege pe cineva
care sa-mi citeasca versurile
direct din suflet,
te-as alege pe tine

de-as putea alege pe cineva
care sa simta tot ce simt eu,
fara sa-mi simta tristetea,
te-as alege pe tine

de-as putea alege pe cineva
care sa vada cerul in aceleasi culori
si norii la fel de pufosi,
te-as alege pe tine

si soarele,
soarele as vrea sa aiba
aceeasi stralucire
pentru amandoi.

Regrete

Strângea la piept fara speranta,
O poza...tot ce mai avea,
Stiind ca-n lumea asta mare
Ea tot se afla undeva.

De mult plecat, era sarmanul
Si-n ochii lui nu se citea
Decat dorinta s-o auda
O clipa doar, de s-ar putea.

Strangea la piept fara speranta,
O poza...tot ce i-a ramas,
Visand ca timpul sa-l intoarca
S-auda iar acelasi glas.

Gandea-n trecut c-asa e bine
Si-a fost, pana cand nu demult
Simti-ta lipsa cea haina
In al lui suflet... acum mut.

Apus sau Rasarit….de Adm Tds Mary

Luna presăra pulberi de lucire,
În părul tău înrourat de dimineaţă,
Iar răsăritul cu dulcea lumină,

Călduţ ne mângâie şi ne răsfaţă.

Doar lumânările mai gem stingher,
Cu flăcări serbede-n odaie,
Iar liniştea ce-a coborât din cer ,
Alină doua trupuri de văpaie .

Cu ochii obosiţi de dor,
Tu mă priveşti prin scânteieri de ape,
Cascade dulci, de lacrimi , ce uşor,
Impodobesc obrazul, ce iti sarut cu şoapte .

Imagini vii tresar în ochii obosiţi
Şi amintiri de clipe ce-ai simţit,
Iar zâmbete pierdute, de dorinţi,
Sculptează chipu-ţi, fericit.

Şi sunete de corzi ce-n suflet îţi vibrează ,
Inundă fără voie , cristalin,
Patul călduţ, de pasiune trează,
Unde-ai trăit un vis… divin.

Ai vrea ca timpul piatră să devină,
Prea grea să poată fi urnită ,
Dar ceasul vechi ce pe perete-atârnă,
Cu ticăitul sec te ţine pironită.

Ţi-e teamă ochii să-i mijeşti ,
Să te trezeşti din visul ce-ai trăit ,
Iar răsăritul, nu vrei să-l priveşti ,
El e apusul unui vis ce l-ai iubit .

Dorinţi şi doruri fără milă ,
Dansează numai pentru tine ,
Te dor şi în acelaşi timp alină,
O noapte ce-a trecut , un răsărit ce vine .

Şi-o lacrimă cu gust de suferinţă
Înmiresmată de simţire ,
Brăzdează în tăcere fără ţintă
Obrazul pal ,veşmântul pielii fine .

În şoapte dulci te strâng uşor .
Iar pleoape-nchise şiroiesc tăcute ,
Pe buze îţi sădesc cu dor,
Săruturi doar de noi ştiute .

Iubeşti apusul tău de-o noapte ,
Ce stă să plece fără bis ,
Ucis de-un răsărit , ce poate ,
Va fi apusul unui vis

Like you'll never see me again...

Vechea toamna

Prin ceata, toamna-mi suna a turbare
si-a inima picata in uitare,
sub frunzele inghesuite cald sa-i tina,
pamantul imi miroase a rugina.

Si lupt cu zorii cand ma vor
le tot repet ca nu-s a lor...
eu, ma las prada noptilor,
fiorilor si ochilor.

Prin soapte dulci de vechi amor,
privesc copacii cum adorm
si se trezesc sub ploaia rece
cerand de maine-o alta lege...

Eu, lupt cu zorii cand ma vor,
le tot repet ca nu-s a lor
si ma las prada noptilor,
fiorilor si ochilor.

Preludiu

în zori am vrut să te sărut

liană… în braţe m-ai cuprins

când buzele de piatră

am îndrăznit de ţi-am atins.

te-ai destrămat fugind… râzând

în stropii ploii ce-a căzut

lăsându-te furată

de glasul tunetului mut !

te-am regăsit, târziu

liană… de trupu-mi mi te-ai prins

lacrimă vie asternută,

pe o frunză în vânt

şi-am vrut să te sărut…să te iubesc

nebun pierdut, în spaţiu-timp.

ai dispărut din nou…zimbind

absorbită în razele fierbinţi

de soarele viclean,

după un nor…mi te-a răpit !

când luna m-a trezit

în aşternutul nopţii eu ascuns

la piept dormeai, un înger neştiut

liană…rătăcită… dezgolită

mereu furată şi răpită

te-am sărutat şi ne-am iubit.

şi-ai fost de-atunci

mereu a mea

iubită !

tu o liană mai zurlie

iar eu ? Eu doar copac :

la jocul vieţii…loterie

Jurnal de calatorie…Cavalerul Ratacitor - 09 noiembrie 2012

Umbra de ieri...

Stăpân de suflet sclav,
nu vezi cum caut să-l împac
și cum mă mint că l-am uitat
pe-al casei tale prag ?

La ce-l aduci mereu plângând,
nu-i este lui de mine...
doar somnul tău îl doare crunt
și caută să te învie.

Alungă-ți somnul nedorit
cu lacrima ce vrea să-ți fie
veșmânt al ochiului,
curat si fără de mândrie.

Trezește-ți ochii din visare
și-l vede cât mai bine,
e ca o umbră si dispare
din prea mult dor de tine...

Adio mut

Acesta-i ultimul adio,
sau primul ce-o sa-l tinem minte ?
As vrea sa stiu, caci mi se pare
ca nu l-ai spus cum se cuvine...

Crezi ca-i de-ajuns, ca tonul fals
va spulbera tot ce visam,
in noptile cand imi spuneai:
"Mi-ajunge gandul, vreau sa-l am..." ?

Aceasta-i ultima ta lipsa,
sau cea dintaia evadare ?
Spune-mi acum si-am sa te iert,
de-o sa-mi apari din nou in cale. 

Dar sa nu crezi ca am sa pot
sa sterg durerea, s-o ascund...
absenta ta m-apasa greu,
cand pleci doar cu-n adio mut.

Suflet mut, lipsit de rime...

Dor de ploaie, zbor de dor...

Imi zboara amintirile cu tine
si teama-mi e ca n-am sa te mai stiu.
Imi zboara gandul dupa ele,
dar nu le prind...e prea tarziu.

Caci luna mi le-ascunde-n umbra
prea grea s-o poata dobora,
iubirea ce-am simtit in taina
cu soapta ce mi-ai spus-o-ntai.

Imi zboara sufletul pe creste
prea insetat de dulcea-ti rasuflare,
se-ntoarce intristat cand nu gaseste
niciunde-acea mireasma-mbatatoare.

Caci apele-o ascund in valma
ce-mbie omul la visare,
amestecand realitatea
cu fantezii nimicitoare.

Imi zboara mintea spre un maine
si regasesc sperante neclintite,
dar clipele ramase sunt haine
si neincrederea e cuibarita-n mine.

Caci mi te fura soarele ispititor
si stralucirea vrea sa ti-o ascunda,
te-ndepartezi si imi soptesti usor:
"Cand ploua, ne e bine impreuna..."

Tristete inlacrimata

Lacrimi pierdute, cum va-ncearca tristetea...
vrand sa va stoarca iarasi povestea,
in care ea e regina ce-aduce aminte
cum se sopteste cuvantul "iubite".

Lacrimi amare, de ce-ati mai pica
pentru asa o tristete...naiva de ea...
de ce nu-ntelege ca ea nu mai doare,
ca i-a luat locul o tristete mai mare?

Lacrimi de dor, spuneti-i voi dara
c-a fost cuvantul intaia oara,
dar s-a pierdut pentru-atingeri desarte
si-acuma il plangeti pe cel de departe.

- Lacrimi curate, v-ameninta ea,
cuvantul acela nu-l veti uita !
caci cel ce-i departe se-ntoarce mai iute,
daca-i soptesti: "Vino, iubite!"

Suflet mut, lipsit de rime...

Ma faci sa ating cerul, uitand cum este sa cad de acolo de sus
si cat de greu ma refac dupa fiecare cazatura...
si te las sa ma inalti inca o data...ultima, jura sufletul pe ascuns.

Ma plimbi, ametita, pe nori pufosi si zambitori...lumea-i a mea
si uit ca dureaza o clipa, imi este de ajuns si daca doar asta primesc
o sa iti multumesc de fiecare data...ma faci sa traiesc cu adevarat!

As vrea sa pastrez vesnic clipa aceasta, vie in mintea si in inima mea,
sa ma agat de ea cand esti departe de mine, cand nu iti pasa
ca am sufletul sfasiat si plin de necredinta, de regrete si de lacrimi...

Vreau un suflet mut, care sa nu-mi mai ceara socoteala,
sa nu ma intrebe de ce si unde pleci, sa nu imi spuna ca moare,
sa nu ma puna in zadar sa promit c-o sa-ncerc sa te uit....

Nu am timp...

Consideri ca-mi ajunge viata
sa uit, sa ard, sa te zdrobesc...
cand eu ma tem ca vesnicia
nu mi-e de-ajuns sa te iubesc ?

Imi spui : "au fost doar niste ore"
si-ai vrea pesemne, sa te cred...
dar nu posed o astfel de putere,
sa mint doar ca sa fii tu iar intreg.

"Cu timpul, o sa-nveti sa ma urasti
si poate sa ma ierti....
Ma vei uita mult mai curand
decat vrei tu acum sa crezi..."

...putin e timpul ce mi-ai dat
si de ai vrea macar sa intelegi
ca viata se masoara-n clipe,
nu poti in ore sa o calculezi.

Nu stiu cum sa mi te pastrez

Eu am stiut ca lacrimile-ndurerate
te-ndeparteaza, la fel si lipsa lor
si am vazut cum dorul cel navalnic
te ameteste, fie tacut sau urlator.

M-am tot gandit ca de cuvinte vei fugi
cand, cu-a ta usurinta, le voi putea si eu rosti
si-am inteles ca-n viata asta nu se poate
nicicum sa mi te mai pastrez aproape.

Nu am stiut cate sa-ti spun si cum
si ma-ndemnai sa-ti spun orice, oricum...
nu am vazut atunci ca tu imi reprosai
focul si pasiunea ce-n mine le cresteai.

Nu m-am gandit ca nu m-ai cunoscut deloc
si te-am lasat sa crezi ca-i doar un joc...
n-am inteles cand trebuia, ca nu se poate
nicicum sa mi te mai pastrez aproape.

Liniste

E liniste dar eu inca n-o simt,
amintirile isi inalta spre cer
jalnicele tanguiri, sfasiindu-mi fiinta...

E liniste undeva si mi se pare
ca e posibil sa rasara un soare,
insa eu sunt departe de raze sale.

E liniste ca-ntr-un mormant,
de mult inchis, fara urme de lacrimi,
fara suspine prinse in radacini.

E liniste, ca un cosmar ma apasa,
mai spune-mi iubire odata
ca nu-i asta linistea noastra....

Meriti tu ?

Meriti tu atatea lacrimi si atata dor ?
Mi se scurg prin vene, de luni si luni de zile
facandu-ma sa uit din ce in ce mai des de mine...
Ma seaca de puteri si-mi simt inima grea
si nu-ti pot spune azi, ca e din vina ta.

Meriti tu atatea versuri dureros insirate ?
Mi se amesteca in minte si le vars naiva-n cuvinte,
intristand si toamna de afara cu glasul lor de ceara...
Ma lovesc necrutatoare si buzele-mi sangereaza
cand le citesc sa vad daca rimeaza....

Meriti tu tot ce simt fara rost, pentru tine ?
Mi se  zbate-n ochi adevarul, sa ii deschida...
in zadar ! ochi fara minte si inima fara mila.
Ma imbata cu imagini, promisiuni si iubire...
dar stiu ca de ieri nu le mai pasa, decat de tine.

Toamna...

Cutremuri pamantul cu un potop de ganduri...
peste florile ce-si mai aduc aminte cantul,
peste frunzele ce se aseaza-n randuri
sa-mi ocroteasca, cu grija, sufletul.

Cutreier cuvintele, parca pentru ultima data,
poate-am adormit, poate-am visat din nou
si linistea parca-i venita in goana, deodata....
doar eu nu pot sa o simt si-o aud in ecou.

Pierzi rime, gandite fara vreo noima
si suflet amesteci pe tacute in ele...
eu primesc toamna in brate cu spaima,
de ce nu te bucuri cand vezi ruginii, frunzele ?

Incapatanare, sau prostie ?

Nu am crezut niciodata ca sunt atat de incapatanata. Ma lovesc iar si iar de acelasi zid si inca nu am renuntat la ideea de a trece peste el. Incapatanare, sau prostie ?

Escaladam prima oara in joaca, pasind la intamplare...urcam la nimereala si ajunsa intr-un anumit punct cadeam, lovindu-ma destul de urat. Ajunsa jos, din nou la baza zidului, priveam fascinata provocarea ce mi se deschidea a mia oara in minte. Eram puternica si visam ca pot cu hotarare si incredere in propriile-mi forte, sa trec peste ironiile pe care mi le aruncai in cale.

Escaladez  (sper) pentru ultima oara acest zid al indiferentei, incarcat cu obstacole care imi ranesc sufletul, distrandu-se pe seama lui. Batjocorindu-l si ciuntindu-l pana se plictisesc si il arunca la pamant. Apoi asteapta, sigure ca voi incerca din nou, isi pregatesc arsenalul razand pe sub mustata de incapatanarea mea prosteasca.

Astazi simt ca as putea ajunge mai sus, insa astazi stiu ca ma insel.

Vreau sa am puterea sa raman la pamant, atunci cand o sa ma arunci din nou, de la doi pasi de varf. Sunt curioasa daca atunci ai cobora la mine, lovindu-ti sufletul in aceleasi obstacole care ma faceau sa cad....de fiecare data mai umilita, de fiecare data mai nesigura...

Sa stii ca eu nu te-as arunca din nou pe culmile lui, te-as pastra langa mine....pana ne-am vindeca unul de celalalt.

Uitarea uitarii....

Cand noaptea nu-ti da pace
si visul nu ti se intoarce,
cand ochii nu vor sa se-nchida
ca somnul dulce sa-i cuprinda,
cand luna te apasa-n tampla
vrand doar sa vezi ce se intampla....
facem trei pasi prin casa
si dezgropam povestea noastra.

Scoatem iar frunzele cazute
in zilele acelei toamne aurite,
le scuturam de praful dintre noi
si le-asezam pe alte-nmiresmate foi.

Gasesti o poza cu o nunta
privesc la ea si raman muta.
Ar fi putut sa fie-a mea,
puteam fi eu mireasa ta....

Un pliculet de ceai uitat,
atat de tare-nmiresmat,
ce mi l-ai dat tu intr-o iarna
cand ma plangeam ca-i frig afara,
gasindu-l ma gandesc ce bine
ar fi sa-l beau acum cu tine.
..........................................
Atatea amintiri marunte
ce zac in locuri prea tacute...
le dezgropam in noptile in care
uitarea "uita" sa-ti mai dea tarcoale....

Acel vis...

Mi-am spus de multe ori, ca lumea nu imi apartine...
culorile si al ei vant, n-au fost create pentru mine.
Tot incercam sa ma gasesc, sa merg la pas cu vremea,
dar doar in vis puteam sa vad cum imi zambeste lumea.

Cine nu-si construieste visuri, cand lumea n-o mai simte?
Si cati nu ne lasam purtati spre lumi cu-alte vesminte ?
Cu gandul ratacim, visand nostalgicele zari albastre
si-acea iubire ce nu este, straina inimilor noastre.

Cum sa mai pot privi la cer, la stele si la luna,
cand stiu ca-n vis la orice ora, pot sa le tin in mana ?
Cum sa mai pot privi spre tine, s-astept o mangaiere,
cand tu traiesti in visul meu, iubindu-ma far-a ti-o cere ?

În somn

Culeg rouă de vise și o pun la zvântat,
idei ce nu pot fi scrise, în cap mi se zbat...
artificii, jocuri, iubiri, gânduri de neom,
mă pun să dorm și le uit în somn.

Culeg lacrimi de stele și le pun la uscat,
rătăcind în gândurile mele, te-ai lovit la cap...
artificii, jocuri, iubiri, răni care dor,
te pui în pat și le uiți în somn.

Culeg petale de lună și ți le dau în glumă,
alergând după mine, ai uitat că mă ții de mână..
artificii, jocuri, iubiri, inimi care mor,
închidem ochii și le uităm în somn.

Tacerea lunii

Ascuns in faldurile unei rochii largi,
sta sufletul si-nvata a face pasi...
gingas, insa la suprafata mat,
cam indaratnic de-atata neumblat.
Se simte stramb de cat a stat chircit
rugandu-se sa uite ce-a trait....
Insa acum, in rochia cea noua,
asterne-n ochi doua sclipiri de roua,
imbraca fata cu un zambet larg
si vrea din nou sa fie, un suflet alintat.

Face un pas, se-mpiedica si cade...
cu mainile strangand neputincios tarana,
isi jura c-o s-ajunga pe cer, valsand cu luna.
**
In noaptea prea albastra, privea buimac la luna...
era a sasea noapte-n care-o visa dansand.
La inceput stangace, apoi tot mai gingasa,
purtata de un vant cu rochia ei larga
parea ca uneori pamantul nici nu-l calca.
In fiecare noapte la fel din vis pleca,
grabindu-se s-o prinda cand ea se-mpiedica...

Daca i-ar spune luna, de unde ea danseaza
s-ar duce sa o scape de piedica cea falsa...
si-ar ajuta-o astfel sa treaca peste ea,
sa nu ii mai raneasca tarana, pielea ca de nea.
**
Dar luna tace si-i priveste rece pe-amandoi.
Ea in genunchi jurandu-si c-o sa poata,
el tulburat de piedica ce-o face iar si iar sa cada...

Ratacesc aiurea pe drumul catre tine.....mi-ai stins speranta care ma ghida si vantul mi-a furat harta.

Ratacesc tovarasa cu alte inimi ramase fara ghid, aceleasi inimi care nu au obosit inca sa astepte un gest, o chemare...disperate le-as spune, dar mi-ar fi rusine de mine...
Ratacesc si am uitat din care clipa am plecat, sau care a fost cuvantul de la inceput....imi este frig si imi este teama ca o sa uit ca trebuie sa ajung la tine.Ratacesc cu frica in san, frica de ratacire fara tinta.
Ratacesc si ma agat cu toata forta de imaginea ta....o venerez si fac din ea icoana pentru rugile fierbinti ce le inalt spre cer, in clipele de nebunie...
Ratacesc cu furtunile de lacrimi abatute spre ochii mei tot mai obositi, fara putere sa le mai infrunt le las sa se dezlantuie in voie....si plang.
Ratacesc si fiecare zi vine si trece, fara sa ma aduca mai aproape de tine....te simt doar pentru cateva secunde, dupa care te pierd din nou in haosul neincrederii si al neputintei.
Ratacesc precum cuvintele, cuvinte ce se pierd undeva in pixul ce nu vrea sa le mai scrie, sau in bratul ce refuza sa miste pixul pe hartie...
Ratacesc in propriile-mi suspine si mi-e un dor nebun sa ratacesti cu mine.

Frustrari

Din neplacut in mult mai rau
picteaza azi sufletul meu,
picteaza fara vreo culoare
imagini dure si neclare.

Din incomplet in fara forma
picteaza inima cu norma,
picteaza fara vreo nuanta
chipuri lipsite de speranta.

Din gol in prea secat
picteaza creierul turbat,
picteaza pentru un sicriu
cuvinte ce nu pot sa-ti scriu.

Cunoaste-ma !

M-ai cunoscut pe indelete
fara vreo urma de secrete,
far-ascunzisuri si minciuni...
ti-am spus ce nimanui nu spun.

M-ai cunoscut intaia oara,
pentru o ora, intr-o seara
schimband cuvinte intelepte
gandindu-te la alte fete.

M-ai cunoscut a doua data
vazand in mine doar o fata,
nimic sublim, nimic suspect,
fideli aceluiasi subiect.

M-ai cunoscut a treia luna
afland in mine o furtuna
si nestiind ce te asteapta,
ramasa-i pentru inc-o data.

M-ai cunoscut si peste-un an,
surprins ca inca mai aveam
atatea stari sa iti arat,
fara sa am vreun secret.

M-ai cunoscut pana si ieri,
cand te-am surprins cu noi pareri
si daca vei mai sta cu mine,
ma vei cunoaste iarasi maine...

Atingandu-ma

Mi-ai luat fata in palme si ai privit-o indeaproape,
nelasand-o sa isi ascunda nici un fior...nici un tremur,
mi-ai luat fata in palme si ai inceput sa imi citesti in ochi,
nelasand inima sa isi pastreze nici un suspin...

Mi-ai atins gandul, ca o adiere racoroasa in toiul verii
si ai domolit arsita necrutatoare a indoielilor....
mi-ai atins gandul si ai sadit increderea ce imi lipsea,
calauzindu-mi pasii prin povestea ta....

Mi-ai mangaiat sufletul, nepriceput si necioplit cum te credeai,
cu miscari stangace si cuvinte nepotrivite...barbare...
mi-ai mangaiat sufletul in joaca, fara sa te gandesti o clipa
ca s-ar putea sa ii placa, sa te vrea si totusi...sa taca.

In umbra unui dor

Din umbra care-o lasa teiul seara de seara la apus,
o sa te sterg, dar fara gandul de a te aseza mai sus.
Si-o sa te planga numai teiul ce astazi nu mai are flori,
o sa suspinde dupa pasul ce-ti devenea sovaitor
si-o sa ii fie-un dor nebun de felul cum incetineai
privind spre ramuri ganditor, soptindu-le la ce visai.

Eu n-o sa plang si fara mila o sa te rup de umbra lui,
rugandu-ma la vant sa vina s-alunge urma dorului.
Si-o sa ma rog soptit la ploaie sa vina noaptea in suvoaie,
sa spele orice ultim pas ce pe sub tei ti-a mai ramas.
**
N-o sa mai plang cand la apus voi sta sub teiul meu supus,
fara vreun gand la al tau dor, un dor prin umbra calator....

Din toate am ales

Prin cate colturi cautam
fericirea...
Prin cate locuri ne-aruncam
privirea....

Peste cate clipe ne trece
pasul....
Peste cate oprelisti ne duce
ceasul....

De cate buze ne-auzim
strigati....
De cate maini ne simtim
mangaiati....

Cate mii de ganduri ni se-aduna-n
minte...
Cate mii de litere ni se-aginta-n
cuvinte...

Din toate am ales doar fericirea
ce mi-o aduci tu cu privirea,
cand iti aud puternic pasul
si vraja-ngheta pentru mine ceasul...

ma aud in vis strigata
de-o voce...si mangaiata,
imi adun curaj in minte
sa-ti spun ce simt...fara cuvinte...

Cine ?

Cine sa te-nteleaga,
sarman si istovit suflet naiv ?
cine putea sa te priceapa,
a-ntors privirea spre un strain.

Cine sa te aline,
curata inima pribeaga ?
cine avu un leac si pentru tine,
s-a departat si inapoi nu vine.

Cine sa va usuce,
voi ochi ce plangeti neincetat ?
o sa ajungeti sa-l urati
pe cel ce lacrimile v-a secat.

Cine sa te asculte,
glas firav...aproape mut ?
caci cel pe care il cantai
si-a astupat urechile demult.

Sa nu ma crezi

Aprinde-ma cu dorurile tale,
aprinde-mi focul in priviri
si sa nu crezi in lacrimile care
te vor ruga sa ne oprim.

Sa nu te-ncrezi nici in suspine
caci nu e cale sa le opresc,
cand o sa cred ca nu ne este bine
de mine sa-ncerc sa te feresc.

Aprinde-mi spiritul si-nalta-l,
alunga-l singur printre stele
dar sa nu-l crezi cand o sa-ti spuna
ca-i este bine printre ele.

Sa nu ma crezi nici cand iti spun
"Si fara tine am un drum!"
tu sa-mi asculti doar inima,
s-o crezi...caci este doar a ta.

Pazind

Cum iti pazesti iubirea ce mi-o porti,
unde-o ascunzi cu tot curajul ce-l arati
in ceasul cel dintai al zilei de pe urma,
ce paznic straniu pui langa a ta inima ?

Cum imi pastrezi privirea ratacita,
prin ce fiori o tii mereu captiva
si nu mai pot s-o smulg din ochii tai
cand simt ca ma orbeste tot ce gasesc in ei ?

Cum imi strecori iubirea ta in vena,
cu ce magie faci dragostea mea eterna
si cum ma farmeci cand apari...
cum sa ma rog sa nu-mi dispari ?

Cum imi pazesti iubirea ce mi-o porti ?
cand singur te intorci la prea recile nopti
ce nu le poti inchide intr-un perfect trecut,
lasandu-l amandoi pentru vecie...mut.

inceput

Stai! mi-a spus
si a luat un cuvant
si l-a pus mai              departe.

Uite! mi-a zis
si a luat un cuvant
si l-a asezat doua randuri mai


jos.

Ascuta!
    a tipat
  si
 toata
                strofa
        mi-a
       deranjat.

Ufff, acum o iau iar de la

:))

Rasfat

Culori imprastiate,
idei izbite de pereti...
caci de curand ai hotarat
ca nu mai vrei sa ma rasfeti.

Si greu incerc sa ma dezleg,
de dulci cuvinte, priviri si mangaieri
dar fara lacrimi de regret nu pot
...si-as vrea sa te-nteleg.

Ascuns mi-ai trait in ganduri
si-acum grabit esti sa dispari,
in scrum transformi tot ce spuneai
cand ma minteai...ma rasfatai.

Idei imprastiate,
culori izbite de pereti...
azi imi doresc sa nu mai vrei
nicicand mintind...sa ma rasfeti.

poza

De cand nu-ti mai sunt

De cand nu te vad, ratacesc asteptand
in bezna ce-mi cuprinde sufletul,
cu gheare de gheata o simt sfasiind
credinta ca-n gand inca-ti sunt...

De cand nu te-ascult, ratacesc impartind
stinghere sunete vii, ce le plang
le-mpart si le cred vindecatoare, sperand
ca-n glas inca-ti sunt...

De cand nu te simt, ratacesc cautand
fiori...stropi de viata...
dar fara vreun rost ma arunc, caci uitand
mai sper ca-n fiinta iti sunt...

Cand plang...

plang pentru ce a fost,

sau pentru ce-as fi vrut sa fie ?

Plang pentru c-am trait frumos,

sau pentru tot ce am visat 

ca vom trai ?

Daca plang...

spre ce indrept durerea

si ce regret intai?

O ultima imbratisare,

sau doar cuvintele rostite...

nimanui ?

Cum plangi...

cand ochii-ti sunt uscati ?

Cu sufletul, ar spune cineva,

dar cum sa planga el cand 

e la tine ?

Si totusi plang...

cu forta unei furtuni iscate din senin,

plang clipele ce stiu ca nu mai vin...

plang fara lacrimi, cu fiori straini.

Cum sunt

Sunt zile pierdute, acelea-n care
nu-ti arati uimirea
si clipe fade, acelea-n care
nu-mi cercetezi privirea...

Sunt ploi uscate, cele care
ating doar trupul meu
si stele reci, cele care
se-ascund de ochiul tau....

Sunt fete triste, cele pe care
plecand le intalnesc
si drumuri inchise, cele pe care
fara de tine ratacesc..

Sunt golul ce-l lasi
cand nu-mi spui un cuvant,
ma umple abisul
ca nu te mai cant....

Priveste

In clipa de neliniste, cand frica-ti infioara
in razvratitul gand, un suflet istovit,
priveste scena mare a lumii dimprejur
si vei vedea jucata o drama mult mai mare.

Cand ceru-ntunecat, iti va parea prea greu,
simtind ca te apasa umbrindu-ti fericirea,
gandeste-te ca mii de stele, batute nu se dau
si dupa-o noapte innorata, stralucitoare ni se-arata.

Un zambet inghetat pe buze, de-un gest ironic, e amar...
o lacrima picata pentr-un cuvant, e in zadar...
priveste cum o floare culeasa, nu se plange
ci-nveseleste locul in care ea ajunge...

Unde

Pe unde-ti umbla spiritul
in noptile cu luna plina ?
Ajunge oare la copacul
ce ne-a fost martor cam....o luna ?
Ajunge oare la cararea
ce o umpleam cu pasi domoli,
cand ne porneam in cautarea
unui alt loc, mai plin cu flori ?

Pe unde-ti plimbi acuma gandul,
in noptile cand nu ai somn?
Il mai aduci oare grabindu-l
pana la mine-n dormitor ?
Il mai aduci oare sa vada
ce carte mai citesc...ce fac...
il mai intrebi cand se intoarce,
cu lipsa ta cum ma impac ?

Pe unde iti ascunzi tu dorul,
in miezul zilelor fierbinti ?
Oare il lasi pitit in pagini
si numai noaptea-ncepi sa-l simti ?
Oare il lasi in cafenele
in ceasca ce-o golesti grabit,
sau il ineci  in zambetul
primei femei ce ti-a vorbit ?

Ireal...

atat de-aprins si mult istovitor
ne este focul si gandim;
e imposibil sa existe asa dor
in lumea-n care noi traim

aprins de versuri cu rime prea curate,
in valvatoarea lui ne prinse pe-amandoi
si cum stiam ca lumea n-o sa ierte
ni l-am ascuns adanc in suflet... pentru noi

ne mistuia cu o frenetica dulceata
arzand pe rand, gand dupa gand,
invaluindu-ne intr-o prea deasa ceata
nici soarele nu-l mai vedeam arzand

si zi de zi traiam doar c-o dorinta,
aceea de a deslusi un chip strain
care trezeste brusc intr-o fiinta,
atata dor ce seamana a chin

dar prea aprins si prea istovitor
ne fuse focul... si prea ireal.

cuvinte nebune

am pus atata dor si pasiune
si-am picurat sclipiri de stele,
in prea mute cuvinte nebune
sapate dupa gratiile inimii mele

cu grija aduse, plutind pe raul
izvorat din soapte ascunse,
se varsa acum neclintite in haul
sapat de prea multe visuri distruse

cu gandul, cuvinte-ti astern in privire
fara curaj de-a le pune-n viu grai,
caci fara suflare ma lasi tu iubire
cand privirea-ti abati spre-al meu rai

cuvinte nebune...cuvinte de dor,
cuvinte sculptate cu lacrimi pustii,
prinde-le azi si aievea din zbor
si adu-le cu tine cand ai sa vii.

Prea sus

Oricat de dor mi-ar fi
sa-ti pun condei in mana
si sa te las sa-ti cerni
povestea pe hartie...
de teama nu o fac,
caci la sfarsit ajuns,
unul din noi ar fi
...prea sus.

Stiu ca povestea ta
s-ar termina mai altfel,
cu-n doliu si un suflet
pustiit...

Si totusi imi e dor
sa te mai vad scriind...
sa-mi las in palma capul
si sa adorm privind
condeiul cum se misca,
o lume noua zugravind.

De teama, nu iti cer
caci stiu ce mult te doare
cand nu stii ce sa-mpaci;
povestea, care-si merita sfarsitul
sau inima care iti cere
in viata sa ne lasi...

Curand...

doua destine se vor intalni
sa-si spuna oful si povara
sa o-mparta pe din doua,

cuvinte lipsite de sens
se vor frange pe podele reci,
nereusind sa aline greseala....

Vei tine intr-o soapta,
sufletul ce nu-l vei mai putea
rosti vreodata ?

sau vei incerca sa-l intelegi,
sa il ridici, sa il dezlegi,
de secretul ce-l asteapta ?

Zugravim

Cu pensula imi zugravesc pe un perete,
un altfel de verde....
si peste el, arunc la intamplare
cuvinte galbene, rupte din soare.

Pun cratima cu-n rosu prea aprins
si punctul ce-l aduc din vis.
Ai vrea sa imi aduci vreo doua stele,
ca sa le pun in loc de ghilimele ?

Nu, lasa unde este luna...
caci ea sau becul, mi-e tot una.
Sa-mi mai aduci un ram mic de alun,
ca semn de exclamare sa il pun...

Si maine, daca nu iti trece dorul,
ne zurgavim cu nori tot dormitorul...

Poveste

Ma-mbata o dulce rasuflare,
si dulci grimase de copil
mi-aduc in minte ziua-n care
ne-am intalnit, sa ne citim.

Citeam in ochii tai atunci,
citeam cu nerabdare...
tot ce vedeam mi-era de-ajuns
sa-mi stinga setea de culoare.

Poveste noua pentru mine,
descopeream sub gene lungi
si ma rugam cu infocare,
tu la sfarsit sa nu ajungi.

Si acum ma lasi, ca si atunci,
sa m-adancesc in nuferi
citind povesti ce tu le cresti,
intr-un prea nobil suflet.

Incerc sa scriu, sa inteleg...

cuvinte care imi cresteau in suflet
le-asez cu grija si rabdare,
caci astfel sper sa inteleg
de ce iubirea ta ma doare

cu fiecare litera pierd un suspin,
o lacrima prelinge pasiuni istovitoare
si lasa urme care nu se-acopera
cu doar o simpla sarutare...

citesc ce-am scris si simt ca las
in cateva cuvinte simple,
tot ce-as fi vrut sa iti las tie...
dar inima ta nu ma simte.

Incerc sa scriu, sa inteleg
dar realitatea-mi este ravasita
incerc din nou sa evadez....
dar inima vrea sa te simta.

Pui un pic de suflet, adaugi o grimasa,

cuvantu-l indulcesti cu-o soapta-n
varf de buze-ntredeschise...
intorci privirea, intr-o nevinovata
incercare de-a te eschiva,
neascunzand naivitatea si inocenta...
cu pleoapele plecate, privesti in departare
si lasi gandul pe culmi inalte, liber ca sa zboare...
si cu un gest necontrolat, prea natural pentru a fi furat,
imi treci prin parul revarsat pe umeri, mana...
Gesturi marunte, care patrund adanc in noi,
sapand conturul celuilalt, pe trupul ce intreg
candva noi l-am purtat...
Si cand ne departam, ramanem jumatati,
un puzzle ce se rupe in doar doua bucati...

Pe cai pustii

plecam in calea ta,
a nu stiu cata oara...
si intalneam pustiul,
cu obisnuinta
de a-l sti dintotdeauna,
ca pe o veche constiinta
care ma-ntampina in drum,
un drum ce-l umple cu prezenta
ca acel vant ce sufla neincetat
de unde ai plecat.
Imi intalnesti privirea
cu-o urma de regret...
mai vezi si-acum iubirea
ce se ascunde-ncet
in spatele a mii de umbre
aduse din trecut...
cuvinte neintelese,
puse bandaj aiurea
pe rani ce nu-s prea noi,
mi se trezesc in minte
in clipa cand pustiul
ma ia din nou in brate
soptindu-mi mult prea aspru:
"El nu se mai intoarce !"

Strop de ploaie

Precum un strop de ploaie,
ma picur pe pielea ta incinsa.
Descoperind tremuratoare,
placerea de lume inca ascunsa.

Ma-nvalui in senzatii
ramase suspendate,
in varful unui strop
de buze delicioase.

M-avant in curgeri line.
Conturul minunat
il mangai in visare,
cu stropul viu picat.

Freamat cu un suspin
cand simt infiorarea.
Ganduri le vad palind...
continui cautarea.

Ma rascolesc dorinte
de trupuri nesupuse,
miscandu-se in ploaia
cuvintelor nespuse.

Cu cea din urma soapta,
ma soarbe insetat...
cu buzele lipite
pe trupul unde am picat.

Stii cum doare apusul ?

Doare ca o floare, o floare gingasa
pe care nu ai avut rabdare sa o lasi
sa se deschida si ai cules-o,
dorindu-ti sa infloreasca pentru femeia
pe care incepeai sa o iubesti.
Doare ca o stea, o stea stralucitoare
ascunsa intr-o noapte de norii negri,
nori ce nu o lasa sa straluceasca
in ochii femeii ce-o iubesti.
Doare ca un cantec, un cantec lent
pe ritmurile caruia dansai nopti intregi,
strangand in brate femeia ce-o iubeai.
Doare ca lacrima, lacrima clara
pe care o zaresti incoltind
in ochii femeii, cand ii spui...
Te-am iubit !

poza